A dat Profetul ordinul ca 400/900 de evrei să fie uciși la Kurayza?

Potrivit relatării, Beni Kurayza, unul dintre triburile evreiești, a ținut partea coreișiților și a aliaților lor, care au dat un atac nereușit asupra Medinei pentru a nimici islamul. Acest atac, cel mai serios îndreptat împotriva islamului, s-a încheiat cu un eșec, iar după aceea Beni Kurayza a fost asediat de Profet. Asemenea celor din Beni Nadir, când Beni Kurayza s-au predat, spre deosebire de Beni Nadir, au recurs la arbitrajul lui Sa‘d b. Mu‘az, un membru al tribului Evs, unul dintre aliații lor. Sa‘d a hotărât ca bărbații adulți să fie uciși, iar femeile și copiii să fie luați în stăpânire ca sclavi. Ca urmare, în piața Medinei s-au săpat șanțuri, oamenii din Kurayza au fost aduși în grupuri și li s-a tăiat capul. Relatările despre numărul celor uciși variază între 400 și 900.

Când este examinată această relatare, detaliile relatării se văd a fi de natură să dea loc la obiecții. În primul rând, afirmația că până la 600, 800 sau 900 de oameni din Beni Kurayza au fost măcelăriți fără milă nu este adevărată. Aceasta este o afirmație lansată ulterior, iar sursa ei principală o constituie relatările evreiești.

Cea mai veche sursă care conține informațiile cele mai detaliate despre acest subiect este Sira lui Ibn Ishak. Această lucrare este, de asemenea, cea mai cuprinzătoare și cea mai citată.

Or, în locul acestor surse târzii și nesigure ar trebui să stea Coranul, o sursă contemporană cu evenimentele și pe deplin autentică. În versetul 26 din Sura Al-Ahzab există o trimitere foarte scurtă la evenimentul amintit:

După cum se vede în verset, nu există nicio informație privind numărul celor uciși.

Versetul din Coran vorbește despre cei care au luat parte efectiv la luptă. Aceasta este o declarație privind lupta. În această declarație este vorba despre persoanele care au luptat. (Ca o urmare firească a luptei) unii dintre aceștia au fost uciși, iar alții au fost luați prizonieri.

Omul nu se poate abține să nu gândească astfel: dacă în legătură cu acest eveniment ar fi fost uciși 600 sau 900 de oameni, importanța acestui caz ar fi fost foarte mare. În Coran ar fi trebuit să existe, în această privință, explicații mai clare, învățături și lecții de însușit. Iar dacă au fost uciși doar conducătorii vinovați (care luptaseră), urmarea acestui fapt ar fi trebuit să figureze în Coran printr-o explicație scurtă.

Ultimul cuvânt de spus despre surse; acestea nu sunt nici demne de interes, nici vrednice de încredere. Consemnările aparțin unor perioade foarte târzii. De aceea, temeiurile pentru respingerea relatării pot fi înșirate astfel:

1- După cum s-a arătat mai sus, în Coran trimiterile la relatările amintite sunt foarte scurte și nu există nicio exprimare privind uciderea unui număr mare de oameni. Când este vorba despre luptă, trimiterea se îndreaptă către cei care luptă efectiv. Coranul este singura sursă pe care istoricii o vor accepta fără nicio îndoială. Este un text contemporan cu acel eveniment și, din multe motive convingătoare, este cea mai autentică versiune a evenimentului pe care o avem.

2- Potrivit prevederilor islamice, sunt pedepsite numai persoanele responsabile de trădare.

„Cu excepția celor dintre politeiștii cu care ați semnat un tratat, care nu au știrbit nimic (din tratat) și nu au ajutat pe nimeni împotriva voastră; așadar, duceți-le tratatul la capăt până la expirarea termenului. Fără îndoială, Allah îi iubește pe cei evlavioși.” (Sura At-Tawba,4) După cum reiese din verset, cei care respectă tratatul sau care nu se unesc cu cei din tabăra lor pentru a-i ajuta împotriva musulmanilor au fost puși deoparte.

3- A ucide atât de mulți oameni este diametral opus concepției islamului despre dreptate și principiului fundamental din Coran „Niciun păcătos nu poartă responsabilitatea pentru păcatul altuia” (Sura Fatir, 18).
În islam „Allah nu vă oprește să faceți bine și să vă purtați cu dreptate față de cei care nu au luptat cu voi în privința religiei și nu v-au alungat din căminele voastre. Căci Allah îi iubește pe cei care fac dreptate.” [Sura Al-Mumtahana, 8] poruncește. Principiul din Coran este a te purta cu bunătate și dreptate față de cei care nu luptă cu musulmanii și nu îi alungă din căminele lor.

4- Această relatare este, de asemenea, opusă prevederilor din Coran privind prizonierii de război. Potrivit prevederii Coranului, prizonierii trebuie fie eliberați direct, fie lăsați liberi în schimbul unei răscumpărări.

5- Dacă sute de oameni au fost uciși în piață și pentru aceasta s-au săpat șanțuri, este foarte interesant că nu există nicio urmă în această privință, nicio referință sau scriere care să indice locul amintit.

6- În relatarea despre Kurayza se povestește că au fost uciși unii indivizi definiți ca persoane care au manifestat o dușmănie activă. Faptul că aceștia au fost pedepsiți pentru că au cauzat trădarea este o urmare rezonabilă. De aici nu se poate trage concluzia că întregul trib a fost pedepsit. Căci, după cum am arătat și mai sus, aceasta ar fi o situație contrară prevederii versetelor.

Allah spune „Celor împotriva cărora s-a pornit război (credincioșilor) li s-a dat îngăduință (să lupte), deoarece li s-a făcut nedreptate…” (Sura Al-Hajj, 39). Într-un alt verset, Allah poruncește; „Luptați pe calea lui Allah împotriva celor care luptă cu voi, (dar) nu mergeți prea departe. Cu siguranță, Allah nu îi iubește pe cei care merg prea departe.” (Sura Al-Baqara, 190). După cum se înțelege din ambele versete, războiul este drept numai când există un atac care amenință siguranța bunurilor și a vieții. Însă nu există îngăduință pentru a se merge la extrem.

7- Așa cum persoanele care se trag din Kurayza au vrut să-și preamărească strămoșii, tot așa au procedat și cei care se trag din medinezii legați de eveniment. Este un adevăr că, în scopul de a-și preamări strămoșii sau de a-i disculpa pe cei care s-au opus la început islamului, generațiile ulterioare au născocit multe povești, iar majoritatea acestor relatări au fost transmise de Ibn Ishak.

8- Și celelalte detalii sunt greu de acceptat. Cum este posibil ca sute de oameni să fi fost închiși într-o singură casă aparținând unei femei din Beni Neccâr.

Sursele relatării sunt peste măsură de îndoielnice, iar detaliile știrii sunt diametral opuse spiritului islamului și versetelor din Coran. Există o lipsă de surse demne de încredere, iar dovezile din împrejurări nu susțin relatările. Aceasta înseamnă că relatarea are o natură care depășește chiar și îndoielnicul.

În islam, luarea unei vieți nevinovate, în afară de qisas și de starea de război, a fost pusă pe picior de egalitate cu uciderea tuturor oamenilor. Despre a fi prilej pentru readucerea la viață a unui suflet s-a spus de asemenea că este ca și cum ar readuce la viață toți oamenii. Când privim subiectul Kurayza în lumina prevederilor Coranului, se poate înțelege cu ușurință că este o povestire neconformă cu realitatea.