Câte persoane face un musulman? Răspuns la afirmația despre contradicție în versetele 65 și 66 din sura Al-Anfal
În două versete diferite din sura Al-Anfal spune că persoanele care răbdă pot învinge, dintre necredincioși, persoane în numere diferite. Pornind de la faptul că în cele două versete sunt spuse proporții diferite, se afirmă că între aceste două versete există o contradicție. Dar, dacă versetele sunt citite cu atenție, se va înțelege că aceste proporții diferite sunt spuse din cauza unei oarecare diferențe dintre cele două versete. Cele două versete folosite ca dovadă pentru afirmațiile în această privință sunt următoarele:
O, Profetule, pregătește-i și îndeamnă-i pe credincioși la luptă. Dacă între voi se află douăzeci (de persoane) care răbdă, pot învinge două sute (de persoane). Și dacă dintre voi se află o sută (de persoane răbdătoare), înving o mie dintre necredincioși. Pentru că ei sunt un popor care nu pricepe (adevărul). (8 Sura Al-Anfal – 65)
Acum, Allah v-a ușurat (povara) și a știut că în voi este o slăbiciune. Dacă dintre voi se află o sută (de persoane) răbdătoare, pun pe fugă două sute (dintre ei); dacă dintre voi sunt o mie (de persoane), înving, cu îngăduința lui Allah, două mii (dintre ei). Allah este împreună cu cei care răbdă. (8 Sura Al-Anfal – 66)
Când cele două versete sunt citite cu atenție, se va înțelege că se vorbește despre două situații diferite. În versetul 65 se vestește că o persoană musulmană face cât 10 persoane negatoare. Această proporție este valabilă în cazul în care aceste persoane sunt fără slăbiciune. Aceasta este totodată expresia influenței credinței ferme asupra victoriei. Dar în versetul 66 se vestește o situație diferită pentru cei aflați în stare de slăbiciune. Se vestește că o sută de persoane aflate în stare de slăbiciune vor învinge două sute de persoane. Între cele două versete nu poate fi vorba de o contradicție sau de anularea prevederii unuia de către celălalt. În timp ce, în lipsa slăbiciunii, sunt valabile prevederile din versetul 65, în caz de slăbiciune sunt valabile prevederile din versetul 66.
Un alt punct la care trebuie să se acorde atenție aici este că expresia „a știut” spusă în versetul 66 nu are sensul, așa cum este folosită în turcă, de a ști învățând cu timpul. Pentru Allah așa ceva nu poate fi vorba. Allah știe totul din prima clipă, nu învață în urma unui proces. Allah a știut totul din clipa în care oamenii au fost creați pentru prima dată. În primul verset, explicând situația celor fără slăbiciune în condiții normale, deoarece știa situația de a fi în slăbiciune de mai târziu, a vestit și pentru ei o proporție separată.