Informația din Coran că munții sunt și ficși, și purtați în derivă

Faptul că munții sunt ficși

În Coran se atrage atenția asupra unei funcții geologice importante a munților:

Dacă se ia seama, în verset se vestește că munții au proprietatea de a împiedica zguduirile de pe pământ. Acest adevăr, necunoscut de niciun om în perioada în care a fost pogorât Coranul, a fost scos la iveală în zilele noastre ca rezultat al descoperirilor geologiei moderne.

Odinioară se credea că munții sunt doar înălțimi rămase la suprafața pământului. Însă oamenii de știință și-au dat seama că munții nu sunt doar înălțimi de suprafață, ci că prin părțile numite rădăcina muntelui se întind uneori în jos sub pământ cât de 10-15 ori înălțimea lor. Prin aceste proprietăți munții au un rol asemănător cu felul în care un cui sau un țăruș leagă strâns cortul de pământ. De exemplu, Muntele Everest, al cărui vârf este la aproximativ 9 km deasupra pământului, are o rădăcină de peste 125 km. (1)

De asemenea, munții se formează ca rezultat al mișcărilor și ciocnirilor unor straturi foarte mari care alcătuiesc scoarța pământului. Când două straturi se ciocnesc, cel mai rezistent intră sub celălalt. Stratul rămas deasupra se îndoaie, se înalță și formează munții. Stratul rămas dedesubt înaintează însă sub pământ și formează o prelungire adâncă în jos. Așadar, după cum am arătat și mai înainte, munții, pe lângă masele pe care le vedem pe pământ, mai au și o prelungire adâncă ce înaintează sub pământ.

Prof. Siaveda, unul dintre geologii submarini de renume mondial, vorbind despre faptul că munții sunt înfipți în pământ sub formă de rădăcini, a făcut următorul comentariu:

Diferența fundamentală dintre munții de pe continente și munții din oceane este în materialul lor… Dar în ambele există rădăcini care susțin munții. La munții de pe continente, materia ușoară și de densitate mică se întinde ca rădăcină spre interiorul pământului. Și la munții din oceane există materie ușoară care susține muntele ca o rădăcină… Funcția rădăcinilor este de a susține munții potrivit legii lui Arhimede. (2)

De asemenea, în cartea numită Earth (Pământul) a lui Frank Press, fost președinte al Academiei Americane de Științe, predată ca manual în multe universități din întreaga lume, se arată că munții au formă de țăruș și că sunt îngropați adânc în pământ. (3)

În alte versete din Coran, asupra acestei funcții a munților se face trimitere prin comparația cu “țărușul”, astfel:

Tot într-un alt verset Allah face cunoscut sub forma “Munții i-a înfipt și i-a așezat” (Sura An-Nazi'at, 32). Cuvântul “ersayha” din acest verset are sensurile “a făcut cu rădăcini, a făcut fix, a ancorat, a bătut în pământ”. Datorită acestor proprietăți, munții, întinzându-se deasupra și sub pământ în punctele de îmbinare ale straturilor pământului, nituiesc aceste straturi unele de altele. În acest fel, fixând scoarța pământului, împiedică alunecarea ei pe stratul de magmă sau între propriile ei straturi. Pe scurt, putem compara munții cu cuiele care țin laolaltă scândurile.

După cum se vede, o funcție foarte vitală a munților, descoperită ca rezultat al cercetărilor geologice și seismice moderne, a fost dată în Coranul cel Nobil, pogorât cu secole în urmă, ca un exemplu al înțelepciunii superioare din creația lui Allah. Într-un verset se spune astfel:

Faptul că munții sunt purtați în derivă

Această mișcare a munților provine din mișcarea scoarței pământului pe care se află. Scoarța pământului se mișcă parcă plutind pe stratul de manta, mai dens decât ea. Pentru prima dată, la începutul secolului al 20-lea, un om de știință german numit Alfred Wegener a susținut că în primele perioade ale Pământului continentele de pe suprafața lui erau laolaltă, iar apoi, fiind purtate în derivă în direcții diferite, s-au separat și s-au îndepărtat unele de altele.

Însă geologii au putut înțelege că Wegener avea dreptate abia la 50 de ani după moartea lui, adică în anii 1980. După cum a arătat Wegener într-un articol publicat în 1915; bucățile de uscat de pe pământ erau legate între ele în urmă cu aproximativ 500 de milioane de ani, iar această mare bucată de uscat, numită Pangaea, se afla la Polul Sud. În urmă cu aproximativ 180 de milioane de ani Pangaea s-a împărțit în două. Primul dintre aceste două continente gigantice, purtate în derivă în direcții diferite, era Gondwana, care cuprindea Africa, Australia, Antarctica și India. Al doilea era Laurasia, alcătuită din Europa, America de Nord și Asia fără India. În diverse momente din cei aproximativ 150 de milioane de ani care au urmat acestei împărțiri, Gondwana și Laurasia s-au împărțit în bucăți mai mici.

Iată, aceste continente apărute prin fragmentarea Pangaeei, schimbând neîncetat repartiția dintre uscat și mare, sunt purtate în derivă pe suprafața Pământului cu viteze de câțiva centimetri pe an.

Această mișcare a scoarței pământului, descoperită ca rezultat al cercetărilor geologice făcute la începutul secolului al 20-lea, este explicată în sursele științifice astfel:

Suprafața Pământului, cu grosimea de 100 km, formată din scoarța pământului și mantaua superioară, este alcătuită din bucăți numite “straturi”. Există șase straturi mari și nenumărate straturi mici care alcătuiesc suprafața Pământului. Potrivit teoriei numite “tectonica straturilor”, aceste straturi se mișcă pe Pământ purtând cu ele continentele și fundul oceanului… S-a calculat că mișcarea continentală este de aproximativ 1 până la 5 cm pe an. Pe măsură ce straturile se mișcă astfel, în geografia Pământului apar schimbări. De exemplu, Oceanul Atlantic se lărgește în fiecare an tot mai mult. (4)

Un punct important care trebuie arătat aici este următorul: Allah a făcut cunoscută mișcarea munților în verset ca “derivă”. Astfel, termenul englezesc pe care oamenii de știință îl folosesc astăzi pentru această mișcare este “continental drift”, adică “deriva continentală”. (5)

Alunecarea continentelor este o informație care nu putea fi observată în perioada în care a fost pogorât Coranul, iar Allah, prin expresia “vezi munții și îi crezi încremeniți” din verset, a făcut cunoscut dinainte cum vor evalua oamenii acest subiect. Însă după aceasta a explicat un adevăr și a vestit că munții sunt purtați în derivă așa cum sunt purtați norii. După cum se vede, în verset se atrage atenția în mod limpede asupra mobilității stratului pe care se află munții.

Faptul că acest adevăr științific, descoperit foarte recent de știință, este vestit în Coran în secolul al 7-lea, când opiniile despre univers și natură se bazau pe superstiții, credințe deșarte și legende, este fără îndoială un mare miracol. Și este o dovadă foarte importantă că Coranul este cuvântul lui Allah.

CONCLUZIE: Datorită rădăcinilor lor, munții stau ficși, bătuți în pământ ca un cui. Când îi privim, îi vedem într-adevăr încremeniți/ficși. Însă, într-un mod pe care noi nu îl putem percepe cu ochiul, sunt purtați în derivă așa cum sunt purtați norii, cu aproximativ 1 până la 5 cm pe an. Aceste două informații nu numai că nu se contrazic, ci sunt dovezile a două miracole științifice din Coran.

Surse:

1- Din discursul Prof. Zighloul Raghib El-Naggar.
2- http://www.beconvinced.com/science/QURANMOUNTAIN.htm
3- Frank Press, Raymond Siever, Earth, 3. ediție, W. H. Freeman & Company, San Francisco, 1982.
4- Carolyn Sheets, Robert Gardner, Samuel F. Howe, General Science, Allyn & Bacon Inc. Newton, Massachusetts, 1985, p. 305.
5- Powers of Nature, National Geographic Society, Washington D. C., 1978, pp. 12-13.